Fii-mea şi prietenul ei

Noroc cu ”feisbucul” că aşa aflu şi eu ce face fii-mea cât sunt eu la muncă. Mă rog, ce face ea, sub atenta supraveghere a lu’ ta-su’
Şi da, Solo a păpat pufuleţi de la fii-mea din gură. Delicat ca o felină, s-a ridicat şi şi-a luat porţia de pufu de la fii-mea. E lesne de înţeles că picei i-a plăcut la nebunie jocul…

Primul semn adevărat de bună purtare

S-a întâmplat la creşă, marţi, 29 mai, la ora de dans…
Seara, când am venit acasă, din cauza bretonului, nu am văzut guguloaia din frunte. Dar, când am vrut să o pup, a urlat ca trenu-n gară. Apoi, maii şi taii mi-au spus că doamna de la creşă le-a zis că a căzut la dansuri. După care au trântit nişte scuze timide. Până la culcare, guguloaia se umflase foarte tare. Sincer, m-am speriat rău de tot. Pentru că ea a mai căzut prin casă, cu faţa de parchet şi de gresie, chiar şi pe scrările interiore a căzut, dar niciodată nu a făcut un astfel de cucui. Deşi, mi s-a spus că pitica a căzut pe holul creşei, acolo unde se strânseseră toţi copiii să facă trenuleţul, eu tot cred că s-a întâmplat cu totul altceva la creşă, nu doar o simplă căzătură în timpul dansului …

Explozia caninilor

La începutul acestei luni, Alexiei i-a ieşit primul canin. Ştiu, târziu, vor spune unii. Ei şi ce? Nu am nici o problemă cu treaba asta. Nu una de viaţă şi de moarte, că aşa, tot am o problemă: la 2 ani, gingiile i s-au mai întărit (cică), iar erupţia dentară e mult mai dureroasă acum. Ei asta, ce să spun, ghinionul nostru. De mine, hai mai treacă meargă, dar mi se supe sufletul de bietul copil cum se chinuie şi cum urlă de durere.

După cum spuneam, la începutul acestei luni, i-a ieşit primul canin. Mai avem de bifat încă 4 măsele şi 3 canini şi gata cu dinţii. Faza e că primul canin a dat startul unei perioade nasoale. Nici nu a ieşit bine no 1. că de câteva zile se întrevăd şi canini no 2 şi no 3, ambii fiind fix în acelaşi stadiu: prin gingie se zăreşte vârful… Mă gândesc cu groază doar la un lucru: acum, că sunt doi dintr-o lovitură, simptomele vin şi ele amplificate la dublu?

Câştigătorii sunt…

Fără alte introduceri, iată lista participanţilor la extragerea pentru cele 50 de invitaţii la Baby Expo, care s-au înscris aici:

BABY EXPO te premiază

Crează-ţi cont sau accesează-ţi Contul BABY EXPO şivezi ce concurs te aşteaptă pe www.babyexpo.ro/

Completeaza raspunsul la întrebarea “De unde ai aflat de BABY EXPO?” şi bifează butonul BABY EXPO te premiază!

Prin tragere la sorţi poţi câştiga unul din cele 52 de premii:

- un cărucior sport cu fotoliu auto pentru nou-născut

- o bicicletă fără pedale Injusa Rayo

- 50 de invitaţii la BABY EXPO 

Îndeletniciri casnice

Săptămâna trecută a fost un adevărat calvar. Mai mult pentru Alexia decât pentru noi. Şi asta pentru că s-a chinuit de mama focului din cauza unui canin şi a unei măsele. Practic, bietul copil urla de durere, de parcă o încingeai cu fierul. Dacă apuca să doarmă liniştită 2-3 ore, că iar se trezea plângând şi ţipând. Nici ziua, nici noaptea nu era linişte. Asta a fost două zile. Până când şi-a făcut Nurofenul efectul.

Şi, ca să-i mai alinăm suferinţa, am zis să uităm că suntem în plin proces de renuţare la didi (suzetă), aşa că am lăsat-o să molfăie în neştire acest accesoriu aducător de linişte în casă. Şi am mai făcut ceva… am lăsat-o să-şi facă de cap. Cum fata mamii e o hărnicuţă desăvârşită, Alexia şi-a găsit liniştea făcându-se utilă în casă:

50 de invitaţii la Baby Expo

 De azi, şi până pe 19 mai, ora 22.00 vă puteţi înscrie în cursa pentru câştigarea invitaţiilor la ediţia de vară a târgului Baby Expo.

Trebuie să faceţi următoarele:

1.  lăsaţi aici un comentariu care să conţină cuvântul “particip”

2. trimiteţi pe adresa mea cristina.ologeanu@gmail.com un mail cu subiectul “Baby Expo” şi care să conţină OBLIGATORIU TOATE informaţiile următoare: I. numele/pseudonimul cu care v-aţi înscris; II. Numele din buletin/cartea de identitate III. seria+nr BI/CI ori CNP-ul (pe baza cărora vă puteţi ridica invitaţiile)

Depresia postnatală VS depresia revenirii la job

Despre despresia postnatală s-a tot vorbit, s-a tot scris. Inclusiv eu am scris despre ea, dar şi despre faza baby blues, care deseori e confundată cu nenorocita de depresie postnatală. Chiar şi eu am făcut această confuzie, dar un specialist de pe site-ul mame pentru mame m-a luminat.

Însă despre depresia revenirii la locul de muncă, despre “pregătirea” sufletească şi psihologică a acestei etape nu am auzit & citit nimic. Dar asta nu înseamnă că ea nu există. Ba există şi e a naibii de nesuferită. Nu ştiu dacă e depresie ce simt eu de ceva vreme bună încoace, dar oricum nu e nicidecum o stare de euforie, extaz, fericire maximă.

Ideea acestei postări mi-a venit după un scurt dialog cu Cristina Cotoara, o prietenă virtuală de pe Facebook căreia i-am promis un răspuns detaliat pentru un sondaj pe tema revenirii mămicilor la muncă după CIC (Concediu de întreţinere a copilului). Aşadar, Cristina, ai aici răspunsul meu, îi poţi prelua fără probleme pentru a-l include în studiul tău. Singura rugăminte e ca atunci când vei trage linie şi vei avea nişte concluzii, să îmi trimiţi acest studiu pentru a mă delecta.

În parc

Petrecerea a continuat cu o ieşire în parc. Unul în care nu am mai fost până acum. Pe vremea lui, tati îi spunea “la debarcader”. Oficial nu ştiu cum îi spune. E vorba de parcul de lângă fabrica Antilopa, la gura de metrou Pantelimon. Dar ce mai conctează cum spune? E un loc absolut superb, cu muuuuultă verdeaţă, aşa cum îmi place mie, cu apă şi cu muuuulte locuri de joacă. Plus locuri de făcut grătare – proaspăt amenajate. Atât de “proaspăt”, încât grătarele încă mai străluceau de noi ce erau

Doi ani

Şi am făcut doi ani. De când am născut-o pe Alexia, de când stau acasă, de când sunt cel mai fericit om pentru că, în sfârşit, am primit cel mai de preţ dar de la Dumnezeu: copilul mult dorit. Acum iubita mamii e maaare, e ditamai domnişoara, nu? Uf, ce mai trece timpul!

Ziua de 27 am început-o aşa. Apoi am continuat conform rutinei zilnice: Alexia la creşă, mami acasă: spălat, călcat, gătit, făcut curat. Abia spre seară programul s-a modificat. Şi asta pentru că maimuţica nu s-a mai dus la nani la ora 20-21, cum era obişnuită. Nici măcar nu a cerut nani când a văzut atâta lume în casă. Nu a fost un mega-party, doar noi 3, naşii şi cei trei copii ai lor, plus trei vecini veniţi ad-hoc. Dacă e ceva ce Alexia a învăţat bine în aceşti doi ani e faptul că, atunci când vede că se îndreaptă spre ea cineva cu o pungă frumoasă, e clar că are ceva pentru ea. Aşa că, de cum i-a văzut pe naşi, a sărit pe pungă. Nu pupat, nu nimic altceva. Apoi când au venit vecinii – a sărit direct la pungă, nici măcar nu s-a uitat să vadă cine o cară…

De dimineaţă

Aşa am început noi ziua (cu bulinuţe şi răsfăţ la greu):

 

De ziua ei

AMR o săptămână până la ziua Alexiei şi încă nu m-am hotărât. Mi-aş dori să îi iau ceva care să îi placă la nebunie. Şi care să fie practic şi pentru noi. Aşa că m-am gândit la o tricicletă. Prima pe care am pus ochii a fost asta. Pentru că e deosebită şi pentru că e “girlish”.

Beauty Salon la domiciliu

Frig – Alexia se plictiseşte în casă. Ploaie - Alexia se plictiseşte în casă. Vânt puternic - Alexia se plictiseşte în casă. Dar, de când am înfiinţat un beauty salon acasă, coafura rezistă )

Ca să treacă timpul mai uşor pentru maimuţa mea “lăsată la vatră” din motive medicale, am pus bazele unui beauty salon la domiciliu. Şi uite aşa am descoperit o nouă afacere. Salonul nostru are, doi hair stilişti care, deja, nu mai fac faţă comenzilor.Programările se fac on-line, aici, pe blog. Preţul diferă, normal, în funcţie de complexitatea coafurii. Scutece şi gustări din partea casei Pentru a vă convinge că suntem profesionişti şi că facem treabă bună, iată câteva dovezi.

Conjunctivită-Înviere şi alte cele

Later update: cele de mai jos s-au petrecut pe când Alexia avea 23 luni

Sâmbătă, 14 aprilie
Ora 12. Urdori neobişnuite
Ora 13: culcat copilul, căutat pe net “Simptome conjunctivită” şi “Conjunctivită copii”. Aici şi aici am găsit ceva interesant. Iar aici am găsit poze sugestive. Şi încă ceva extrem de important, dar nu mai ştiu unde am găsit: ochii se şterg DOAR cu ser fiziologic călduţ, de la coada ochiului spre baza nasului, cu comprese sterile. Nu muşeţel, nu alte nebunii băbeşti.

De vorbă cu fii-mea

Pe zi ce trece, fii-mea devine tot mai vorbăreaţă. Bine, mai mult pe limba ei. Dar o mai “rupe” şi pe limba adulţilor, asta după ce vede că, în ciuda eforturilor ei, noi nu înţelegem o iotă din ce ne spune ea. Deja, spre marea mea bucurie, a început să facă propoziţii. Mă rog, asta am dedus eu. Iar prima sa propoziţie a fost (nu râdeţi, vă rog!): “Am făcut caca”, dar nu a fost rostită integral pe înţelesul nostru, ci a fost o combinaţie între “bebicească” şi “adultească”. Aşa a ieşit: “Abî caca”. Acum, de câte ori vrea să spună că a făcut ceva, bagă un “Abî” înainte.
De exemplu
-Alexia, cum a făcut tati la fată?
R: Abî bau
-Alexia cum a făcut cuţu la tine?
R: Abî am (cu H mut, ca la francezi…)
Alexia, ce faci la oliţă?
R: Abî pissss

Mama/familia perfectă

Asta îmi doresc eu pentru fata mea. Vreau să fiu o mamă perfectă, să fim toţi trei o familie perfectă. Pardon, toţi patru, şi cu pisica, să nu uităm. Nu de alta, dar în concepţia mea, familia perfectă are şi un animal de companie. Ştiu, perfecţiunea e o utopie. Ştiu că toţi psihologii spun că dorinţa de a fi perfect te duce cu paşi repezi spre ratare. Explicaţia: perfecţiunea nu există, iar faptul că nu o poţi atinge te face să te transformi într-un frustrat, într-o persoană nesigură pe ea, care preferă izolarea pentru a-şi ascunde nereuşita din mintea sa. Cu toate astea nu pot să nu-mi doresc tot binele pentru fata mea. Ce mamă, ce părinte nu-şi doreşte asta?! Nu ştiu cât de perfectă voi fi eu ca mamă, nu ştiu cât de perfectă va fi familia noastră, dar nu am cum să nu-mi doresc asta. E ceva rău în asta?

Danone, my love

JUR JUR JUR că singura mea intervenţie a fost aceea de a-i da un Danone şi o linguriţă. Bine, am mai intervenit cu ceva: am pus baveţica la gâtul Alexiei. Restul e capodopera marei maestre…

Sfidăm răceala, profităm de soare

Şi ce contează că are muci, tuşeşte, îi iese un canin şi e mai mârâită ca niciodată? E soare, e cald afară? Păi cum să stăm în casă pe o aşa vreme? Auzi şi tu! Aşa că ne-am îmbrăcat, am umplut rucsacul cu haine de schimb, cu jucării, biscuiţi, apă şi am purces la drum. Am făcut o oprire la “maiii” şi la “taiii” să ne luăm un căruţ de impins şi p-aici ţi-e drumul! Numai că pentru pice drumul a fost luuuung… cât de la scara 1 la scara2 ) Pentru că la scara 2 era o prietenă de-a lui mami cu copiii ei. Copiii ca_copiii, da’ bălţile erau mai interesante! Aşa că, preţ de vreo 30 de minute, cât a mai depănat mami amintiri cu vecina, picea a măsurat, cu piciorul, fiecare ochi de apă. La început, timid, apoi păşind cu încredere, pentru ca, într-un final, să joace fotbal cu băieţii numai din apă.