“Dansul, e normal la vârsta mea”, cânta, Silvia Dumitrescu (parcă)… Ei bine, acesta e şi refrenul Alexiei. Cât e ziua de lungă, pe lângă somn şi papa, fii-mea vrea un singur lucru: “muica” (= muzica). Nu ca să cânte, ci ca să danseze. Să danseze, să danseze, să danseze. De altfel, până şi doamnele de la Creşa Degeţica mi-o laudă cât de mult şi de frumos dansează…
Are şi melodii preferate, normal. Iar când îi pun ceva nou, în primă fază priveşte clipul cu gura căscată, fără să clipească şi încremenită. Apoi, la a doua audiţie ţopăie cum ştie ea mai bine. În decursul acestei luni am observat că a şi progresat. De la o ţopăială fără noimă, a trecut la balans, legănat pe scaun în ritm, la piruete, la paşi de dans şi la (cum să mă exprim eu mai clar?)… dansatul pe podea, ştiţi, cum fac cele care dansează din buric şi, la un moment dat, se lasă jos şi dansează la nivelul podelei… mă rog, o să vedeţi voi.
Continue reading
Acum să-i dau bice! Această leapşă virtuală are şi un regulament: iei leapşa, spui cine ţi-a dat-o (am zis şi nu mă doare să mai spun: